Malta – Țara Cavalerilor

Merħba! (adică „Salut” în limba Malteză)

Malta este o țară extrordinară și interesantă. Aproape că pe fiecare metru pătrat găsești un strop de istorie, din cei peste 7000 de ani de existență și construcții datate cu peste 4000 de ani î. Hr (templele megalitice de la Hagar Qim). Limba malteză este foarte frumoasă, dar și foarte grea, avându-și aproape 80% proveniență sarazină. Este o arabă care, nu știu de ce, mi-a adus aminte de denumirile din cartea „Dune” –  Hagar Qim, Marsaxlokk, Ta’Pinu, Ta’qali etc. Toți maltezii vorbesc engleza – a doua limbă oficială în această țară – probabil și pentru faptul că a fost suficient timp dominion Britanic. Da, și aici se conduce pe partea stângă 🙂

Am vizitat Malta pentru 7 zile și am ajuns la concluzia că cele 7 zile sunt absolut insuficiente pentru a vedea tot ceea ce este de văzut și povestit. Poate două-trei săptămâni ar da posibilitatea oricărui vizitator serios să se pună la punct cu tot ceea ce reprezintă această țară. Malta are un relief stâncos, format dintr-un calcar de culoare aurie – de aici și numele  Melita (insula de miere) – casele sunt construite din acest calcar de „miere”. Nu este deci o destinație ideală pentru sejurul de litoral, dar se poate face plajă. Există o plajă publică foarte frumoase într-una dintre stațiunile cele mai animate ale insulei. Hotelurile mai de soi construiesc în timpul verii plaje artificiale de nisip fin. Din cauza vântului, la sfârșitul sezonului, nisipul este adunat, iar sezonul următor plaja este din nou amenjată.

Sunt o groază de povestiri și legende legate de Malta și cavalerii ioaniți (cavalerii de Malta). Să ajungi cavaler de Malta era o onoare și o reputație greu de păstrat. Un exemplu este cel al pictorului Caravaggio (unul dintre cei mari pictori ai secolului XVI, considerat un precursor al stilului baroc) care a fost făcut cavaler Ioanit după ce a pictat în Catedrala Sf. Ioan (cea mai reprezentativă pentru cultul cavleresc, profund religios) o cruce de lemn cu Iisus. După ceva vreme de cavalerit alături de Frații săi, Caravaggio a fost ”străpuns„ de inpirație și a pictat, într-una dintre încăperile Catedralei, „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul„ (una dintre puținele picturi semnate de către pictor); doar că inspirația a mers dincolo de limitele acceptabile ale vremii și a pictat acest tablou semnându-se cu culoare roșie din sângele (reprezentat pictural) al Sf. Ioan. Mai mult, tabloul este creat într-o manieră dură și tragică, fără nicio urmă de îngerași și alte elemente menite să arate că dincolo te așteaptă viața frumoasă și că tot eșantionul ceresc este prezent lângă tine atunci când treci ”în partea cealaltă” – călăul stă ferm, cu o secure lipită de grumazul Sfântului Ioan, o dâră de sânge se prelinge pe tăișul lamei, culori inchise și ”înorate„, pe scurt gri spre negru. Drept urmare, văzând acest tablou ca pe o blasfemie (nu ca pe o operă de artă) pentru că artistul își scrisese numele din sânegele Sfântului , cavalerii de Malta îl exclud pe Caravaggio din Ordin – o pedeapsă mai dură decât moartea pentru că, odată exclus, nu mai puteai reintra și mai mult, nimeni nu avea voie să te ajute cu nimic (mâncare, apă, bani). În acest,mod, Caravaggio moare sărăc, de foame, pe străzile cetății.

O altă chestiune interesantă este cea legată de cultul profund creștin (catolic) al maltezilor. Am rămas surprins să aflu că Malta are 365 de lăcașe de cult (câte una pentru fiecare zi a anului) și vă atrag atenția asupra faptului că țara este una foarte mică. Biserica are o putere similară cu cea din Grecia, poate chiar mai mare. Spre exemplu, primarul este ales de oameni doar dacă preotul își dă consimțământul, adică doar dacă enoriașii aud din gura preotului că omul pe care vor să îl pună pe „tron” are chemare pentru așa ceva și că Biserica îl sprijină. Toată lumea merge la slujbe cu regularitate. Fiecare Biserică este, în opinia mea, o operă de artă – prin urmare, dacă aveți vreme, merită să vă reculegeți în cât mai multe catedrale și să admirați arhitectura și tablourile acestora. Ca să vă dați seama și mai mult de importanța Bisericii, în satele malteze încă se păstrează tradiția ca băiatul să urmeze meseria tatălui; de aceea, de mic este luat cu tatăl său pentru a învăța să pescuiască (spre exemplu), îndeldnicirea de bază a tatălui fiind de pescar. Ce face însă tânărul dacă nu vrea să devină pescar? Nu prea are ce face ca să își păstreze onoarea curată și să nu fie nevoit să fugă de-acasă, dezonorându-și familia. Totuși există o cale, singura dealtfel: să devină preot. În acest fel, băiatul este lăsat să practice preoția, în detrimentul pescăritului, iar familia este mândră că a putut oferi Bisericii un băiat. Vă reamintesc faptul că a fi preot în lumea catolică reprezintă un sacrificiu: preoții nu se pot căsători, nu pot avea o familie.

Pe scurt, Malta este un arhipelag format din șașe insule dintre care doar trei sunt locuite:

  • Malta – cea mai mare insulă dintre cele 6 – aproximativ 246 kmp
  • Gozo – a doua insulă ca suprafață  – aproximativ 67 kmp
  • Comino – 4,5 kmp
  • Filfla – nelocuită
  • St. Paul – nelocuită
  • Cominotto – nelocuită

Dacă pe insula Malta și pe Gozo putem vorbi despre un număr semnificativ de locuitori, pe Comino (care se traduce chimen), populația este formată din trei oameni: preotul, primarul și polițistul 🙂 – și nu glumesc.

Dacă vreți să colindați prin Malta, trebuie să vă spun că transportul local merge pe ceas, mai dihai decât la nemți. Autocarele sunt moderne, cu aer condiționat, iar prețul este foarte scăzut (cu 2 euro, poți merge întreaga zi pe orice linie de transport). Așa că vă recomand această variantă.

Ce nu trebuie să ratați:

  • Templele megalitice de la Hagar Qim – o civilizație care a trăit acum mai bine de 6000 de ani, ale cărei origini nu se cunosc și care, la un moment dat, a dispărut așa cum a apărut, fără urmă. Cert este că practicau Cultul Zeiței Mamă. Dealtfel, maltezii au obiceiul de a îmbina vechi tradiții și credințe păgâne cu creștinismul.
  • Valletta – capitala Maltei – aici puteți vedea palatul Marilor Maeștri, Grădinile Barrakka și o mulțime de lucruri și vestigii interesante. Eu mă opream pe la cafenelele stradale pentru a contempla o bucată de istorie ruptă din filele timpului.
  • Catedrala Sf. Ioan (construită de cavalerii ioaniți) – una dintre cele mai mari și cele mai reprezentative – aici veți putea vedea picturile lui Caravaggio.
  • Mdina – vechea capitală a insulei – catedrala Sf. Paul, și vechea cetate locuită, „orașul tăcerii”. Aici au fost filmate scene din „Contele de Monte Cristo” și ”Gladiatorul„.
  • Insula Comino – care se află la jumătatea distanței între Malta și Gozo – pentru iubitorii scufundărilor sau fotografii peisajelor cu lagune albastre.
  • Insula Gozo – acolo unde timp de 7 ani Calypso l-a ținut captiv pe Ulise. Treceți neapărat pe la Biserica Făcătoare de Minuni Ta’Pinu, apoi mergeți să vedeți Fereastra Albastră (nu vă spun ce este, ca să vă trezesc interesul 🙂 ). Totuși, la Ta’Pinu am rămas impresionat de mărturiile celor care au trecut pe-acolo și s-au vindecat.
  • Satul Marsaxlokk – cel mai vechi sat pescăresc din Malta – peste 2000 de ani – aici veți putea vedea pictura unică a bărcilor cu simboluri feniciene și cu „Ochiul li Osiris”, cultură păstrată până astăzi.
  • Vittoriosa – orașul cetate, unde se află și Palatul Marelui Inchizitor.
  • Grota Albastră – un peisaj incredibil – aici vă recomand să stați ceva mai mult pentru a gusta un ton la grătar fabulos, la una dintre tavernele de pe coasta Mediteranei.
  • Mosta – aici veți găsi una dintre cele mai mari construcții bisericești din Malta și nu numai – domul care păstrează urmele bombardamentului din cel de-al doilea război mondial. Biserica din Mosta poartă Hramul Sf. Marii, iar localnicii (care au construit această biserică doar din banii lor) o consideră sfântă. Proiectilul unei bombe care a străpuns domul în timpul unei slujbe nu a rănit pe nimeni, deși în interior erau peste 300 de oameni.
  • Nu trebuie să ratați Festa Malteză – o sărbătoare pe care, cel puțin odată pe an, fiecare sat sau orășel o organizează, sărbătorind Sfântul protector al localității. Este impresionant jocul artificiilor pe care localnicii le construiesc într-un stil de domino, riscându-și uneori viața.
  • Malta, ca orice țară cu istorie veche, are o serie de catacombe pe care nu trebuie să le ratați – catacombele Sf. Apostol Pavel și cele care poartă numele Sf. Mucenițe Agata. În afară de cetatea Maltei, catacomble poartă pe umerii lor o istorie de câteva mii de ani. S-au peridandat prin catacombele etajate și romanii și nu de puține ori, dacă vă veți aventura pe coridoarele peșterilor, veți găsi semnele trecerii lor pe-acolo.
  • Atelierele meșteșugărești din satul Ta’qali – unde puteți vedea la lucru meșterii, alături de cuptoare încise, care modelează sticla și îi dau culoare.

Concluzia este că iubesc Malta! Dacă îmi este permisă o comparație plastică: este un fel de Sighișoara la scară mult mai mare. Ador peisajele și, dacă aș putea, m-aș muta acolo. Totuși, trebuie să spun că prețurile caselor nu sunt deloc de neglijat (probabil datorită populației în creștere sau a cererii mari). Am întrebat câțiva localnici, mai mult din curiozitate, despre prețurile caselor. Un apartament modest, dintr-un sat maltez, care nu depășește 60 mp, costă peste 200.000 euro – cam cât costă o vilă pe una dintre coastele Spaniei. Prin urmare, să ai casă în Malta este un lux, dar un lux pentru care merită să lupți! 😉

Vă recomand această destinație și sper ca în curând să spun câteva vorbe și despre hotelurile din Malta. Până atunci, ne auzim pe e-mail.

S-auzim de bine!

Addiju (La Revdere)!

© Travelescu – informatiile sunt publice, dar nu pot fi copiate, aflându-se sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Pentru întrebuințarea articolelor, vă rog să mă contactați.

Reclame

Pe-un picior de plai

România are multe picioare de plai; adică este un miriapod de o frumusețe rar întâlnită. Faptul că aceste lucruri nu sunt promovate în circuitul turistic este o altă poveste.

Deocamdată mă voi opri la comuna Bozioru (județul Buzău), pe care am vizitat-o ceva timp în urmă, în căutarea unui fenomen rar întâlnit și interesant: Trovanții. I-am întâlnit sub multe denumiri: babe, pietre care cresc, pietre vii, pietre care se hrănesc cu nisip, „pietre extratereste” :-).

Buzăul nu este singurul areal din România unde puteți vedea Trovanți. Dealtfel, cea mai întinsă „rezervație” de pietre vii este în Costești (Vâlcea). Se numesc pietre vii pentru că se „hrănesc” cu pământul nisipos peste care sunt așezate. Cresc 4-5 cm în diametru în peste 1000 de ani, de la centru spre exterior. De aceea, veți observa diferite forme: de la pietre de câțiva centimetri până la bolovani cu dimetru de 8-10 metri.

Nu cred că există o explicație științifică grozavă în materie de trovanți. Cercetătorii (probabil și cei britanici) au mai multe teorii cu privire la apariția acestor pietre vii, dar nu aș vrea să le dezvolt în acest articol. Cert este că sunt pietre vechi (unele dintre ele) de câteva milioane de ani – e ceva! Ce m-a impresionat: faptul că nicio piatră nu este identică cu o alta și seamănă foarte bine cu sculpturile lui Brâncuși – forme eliptice, sferice, combinații de forme și culori prăfuite.

Cum să ajungeți la trovanții din Buzău ca să îi admirați în propria sălbăticie și nu la porțile caselor? Greu de spus. Noi am avut drept călăuze două localnice din satul Bozioru, care se află la aproape 50 km nord-vest de Buzău. Va trebui să ajungeți la Cozieni, apoi Ulmet – sat Bozioru.

Oricum ar fi, peisajul merită și, din pucntul meu de vedere, nu ar strica să vă rătăciți puțin pe meleagurile trovanților din Buzău. Este ca un fel de întoarcere în timp iar la finalul călătoriei, după ce veți fi găsit trovanții și basmul lor și legendele locului, puteți spune că ați fost inițiați în tainele telurice ale naturii. În plus, veți putea imagina chiar voi ceva istorisiri SF pe care să le împărtășiți celorlalți. ;).

Ar mai fi un amănunt: drumurile nu sunt grozave – prin urmare, nu vă aventurați cu mașina pre mult. Și dacă tot sunteți în zonă, puteți vizita muzeul chihlimbarului de la Colți – o colecție unică în România și, din câte știu, printre puținele din lume. Chihlimbarul – lacrima pămîntului. Pentru a ajunge la Colți, urmați DN10 Buzău -Brasov, până în localitatea Pătârlagele, după care se parcurg pe drumul comunal 69 Valea Sibiciu-Colti 13 km. În apropiere de Colți se află localitatea Aluniș, unde puteți vizita așezările rupestre și Chilia lui Ambrosie. Continuând drumul pe DN10, spre Siriu , puteti să faceți traseele montane: Lacul Vulturilor (masivul Siriu), Vârful Penteleu (masivul Penteleu).  Vă puteți întoarce să vă odihniți și relaxați undeva pe lângă Sărata-Monteoru, la unul dintre hotelurile cu apă termală. Tot în Sărata-Monteoru se află singura mină de petrol (încă) funcțională din Europa, care scoate la lumină aproape 5 tone de țiței pe zi.

Sunt multe alte lucruri de văzut: vulcanii noroioși – pâclele mari și pâclele mici, focul nestins din Comuna Lopătari, Castelul Marghiloman, mormintele tracice, tabăra de sculptură de la Măgura, iar în apropiere de aceasta, Mânăstirea Ciolanu.  Nu trebuie să ratați cascada „14 scaune„ care, din punctul meu de vedere, întrece cu mult peisajul multor cascade din lume. Pentru a ajunge la „14 scaune” este indicat să urmați traseul Buzău – Nehoiu – Siriu, străbătând astfel o distanță de aproape 90 kilometri.

Când ajungeți în comuna Lopătari, mergeți să vedeți și Muntele de sare (puțină lume știe de existența lui) și vă veți putea bucura liniștiți de aerul sărat. Apoi, ca să „spălați” un pic sarea, vă puteți opri la Pietroasele pentru a degusta vinuri bune, păstrate la rece în cramele locurilor.

Voi mai povesti despre această zonă. Mi se pare fascinantă, conservată perfect în timpul trecut și foarte primitoare.

© Travelescu – informatiile sunt publice, dar nu pot fi copiate, aflându-se sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Pentru întrebuințarea articolelor, vă rog să mă contactați.

Eminescu și marea

Acum, de Sfânta Maria, m-am gândit să dau un ochi la tarifele de cazare de pe litoralul românesc. Imediat cum am zărit prețurile, am inchis ochiul disponibil și l-am redeschis ca să mă conving că nu cumva e o iluzie optică. Care va să zică, în stațiunea de referință, Mamaia (pentru 2 nopți , 2 persoane, de sâmbătă până luni), prețurile variază, zglobii, între 200 și 2000 (de euro), 200 de euro fiind prețul plătit pentru un hotel mediocru, fără nimic inclus. Reveniți-vă, fraților! („mi-am șoptit adânc în barbă„, ca Baiazid în „Scrisoarea III”). Nu se poate ca pentru două nopți la Mamaia să plătești (în medie 2500 lei). Ba se poate, îmi răspund tot eu. Întrebarea este „ce-i mână pe ei în luptă”?  (adică pe hotelieri)?

Răspunsul posibil este: CEREREA. 🙂 Sunt oameni dispuși să plătească sumele astea. Într-un fel , e bine – banii rămân în țară, în alt fel.. e trist că se întâmplă așa. Turismul făcut la mica „înghesuială a profitabilului” nu mi-a plăcut niciodată. Sistemul este: „Hai să îi jupuim!, Să profităm de moment! Să stoarcem tot ce putem!” și-atunci Eminescu a avut dreptate: „Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne, ca punând mâna pe ei / Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei!” (Scrisoarea III – Mihai Eminescu); mizez pe ambele epitete: smintiți și mișei.

beach-1044369_960_720

Chestiunea asta a câștigului imediat (nefondat și în detrimentrul clienlui) funcționează pe termen scurt (sper) și nu face bine nimănui – nici măcar celor care scot un profit considerabil; dar nu intru în detalii de marketing.

Pentru cei care totuși vor să plătească suma de 2000 de euro pentru 2 nopți la Mamaia, îmi permit să le ofer câteva alternative de litoral: Caraibe, Mauritius, Cambodgia, Cuba, Sri Lanka, Thailanda, Maldive, Tenerife, Mexic, Dubai și exemplele pot continua. Variantele  de mai sus sunt destinații exotice, deci scumpe, iar sejurul este de 5-7 nopți cu avion inclus. Dacă ar fi să mă gândesc la destinații mai accesibile tarifar…aș spune Spania, Grecia, Turcia, chiar Bulgaria (unul dintre cele mai bune hoteluri din Nisipuri nu ajunge la valoarea de 2000 de euro/2 nopți). Vreau să subliniez că există soluții muuuult mai bune decât 3 ore de mers cu mașina pe o autostradă cu 2 benzi (insuficiente) care, din 10 în 10 minute, se transformă în știre din cauza accidentelor.  

Aici nu e vorba de oameni săraci sau oameni bogați, nu discutăm despre cine își permite sau nu să plătească un sejur, ci de principii morale, normale și non-absurde.  Restul e bârfă!

Las poezia să vorbească în locul meu:

„Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

……………………………………………………………………….

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

(Scrisoarea III – Mihai Eminescu)

P.S. Fotografia prezentată în acest articol este a uneia dintre plajele din Maldive 😉  

© Travelescu – informatiile sunt publice, dar nu pot fi copiate, aflându-se sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Pentru întrebuințarea articolelor, vă rog să mă contactați.

 

Un punct de vedere turistic despre Turcia

despre situația politică din Turcia și teoria turismului relativist 🙂

turcia ceai

Prețurile au scăzut foarte mult după atentatul de la Istanbul din 29 iunie 2016 și după încercarea loviturii de stat din 15 iulie 2016. Două evenimente care au schimbat, cel puțin temporar, piața turistică la nivel mondial. Turcia, un mare magnet hotelier, în special pentru Europa, încearcă să își revină printr-o politică masivă de promovare și discount. Prin urmare, dacă vreți să plecați în Turcia, trebuie să știți că prețurile hotelurilor de lux au scăzut considerabil față de anii precedenți. În plus, agențiile de turism touroperatoare au pus la bătaie primele oferte First Minute pentru anul 2017. Ca să vă puteți face o idee,  la un hotel din Antalya de 5* (Lux), pentru care doi adulți plăteau anul trecut, în sezon de vârf, 2000 de euro, acum acesta costă cu 500-600 de euro mai puțin.  Personal, nu am văzut excepții de la aceste discount-uri. Nu vă îndemn să mergeți în Turcia, dar vă îndemn să studiați ofertele din piață. Dacă totuși credeți că „oamenii în negru„ (oricare ar fi ei) vor ataca resorturile turistice, atunci poate ar fi bine să vă gândiți la o variantă de plecare în extra-sezon – adică prin mai sau septembrie (principiul mulțimii). Temperaturile în Turcia pentru acele perioade vor fi suficient de ridicate ca să puteți face plajă, iar în plus, prețurile coboară și mai mult.

Totuși, astăzi am observat că Putin se întâlnește cu Erdogan ca să mai repare relațiile șubrezite. Ce legătură are această întâlnire cu turismul. Are – pentru că Rusia a investit enorm de mult în hotelurile din Antalya, Bodrum și Kusadasî. Însemnă că prețurile scăzute ale hotelurilor (în încercarea de a atrage clienți) nu mai reprezintă un profit pentru Rusia, drept urmare: ori lucrurile se îndreaptă în planul securității (și atunci tarifele hotelurilor din Turcia vor reveni la normal), ori Rusia nu mai susține economic hotelurile turcești (și atunci vom avea de-a face cu un declin al calității). Ca să vă dau un exemplu, managementul celor mai luxoase hoteluri din Turcia (cum ar fi Rixos) este totalmente rusesc. Prin urmare, la Rixos Premium Belek, fie vom plăti de la anul 2500 euro/sejur (ca și până acum), fie vom merge pe gresie în loc de mochetă și vom mânca all inclusive recondiționat :-).  

Vreau să mai spun că de-a lungul ultimilor zece ani, rușii și-au pus o amprentă turistică serioasă în hotelurile din Turcia  (nu mă refer doar la management, ci și la clienți). Îmi aminesc că am fost prima dată în Turcia în 2006, la un hotel de trei stele – la acea vreme, echivalentul unui hotel de 4 stele plus, spre cinci, de-al nostru. Dacă lăsai bacșiș (că doar ei au inventat obiceiul) 50 de cenți barmanului, omul te servea întreg sejurul într-o manieră preferențială. Turiștii (ruși) au crescut bacșișul cu zeci de euroi și, prin urmare, pretențiile personalului s-au modificat; ușor-ușor s-au rusificat. Nu cred că există vreun hotel în Turcia unde măcar 50% din staff să nu vorbească rusește (cel puțin la un nivel minim conversațional). În 2006 nu existau mobile, iar internetul era suficient de scump ca să nu merite investiția. Chiar în momentul în care eram eu în Turcia, bălăcindu-mă în piscină, a fost un atentat cu bombă, pus la cale de kurzi, undeva prin sud-est-ul Turciei. Am aflat despre acest atentat după ce am ajuns în țară când toată lumea mă căuta (telefonic) de zor să vadă dacă sunt ok, dacă am scăpat cu viață etc. Ce vreau să spun este că și acum 10-11 ani au existat atentate în Turcia și, probabil, vor mai exista. De fapt, am citit că primul atentat a fost în 1982 pe aeroportul Ankara (6 morți și 63 de răniți). Cu toate astea, zonele turistice nu erau afectate. În plus, e bine câteodată să mizezi pe hazardul vieții și nu pe securitatea absolut incertă pe care încercăm din răsputeri să ne-o asigurăm. Nicăieri nu este sigur. Nici în fața casei. Nicioadată nu a fost ;).

Dacă totuși prețurile hotelurilor din Turcia nu vă fac cu ochiul, iar balanța este înclinată în zona securității, am scris un articol aici despre posibilitatea de a vă petrece concediul undeva, pe-aproape unde, păstrând nota relativității, putem presupune că ar fi mai sigur.

Nu știu dacă situația se va îndrepta, cert este că rușii doresc asta și încă foarte repede. Cred totuși că, pe fondul problemelor financiare ale hotelurilor din Turcia, ofertele de anul următor vor fi încă mai „accesibile” decât cele de până acum – deci, timp mai este să vă gândiți pentru concediul viitor. Despre hotelurile Turcia cu vedere la Marea Mediterană, sau la Egee, sau la Marmara sunt multe de povestit. Mă voi gândi cum să le împart în câteva articole viitoare.

Închei cu un banc pe care l-am citit de curând:

Într-o discotecă din Germania intră un rus, pe tricoul căruia scria mare: „Turcii au trei probleme.” Nu stă mult și se apropie un turc de el, spunându-i :

− Ce faci prietene aici, cu tricoul tău? Ne provoci? Cauți bătaie?

− Asta e prima voastră problemă: vă luați de oricine, fără să vă fi făcut nimic.

Dupa vreo 5 ore, când s-a terminat programul discotecii, iar lumea pleca acasă, la ieșire, pe rus, îl aștepta o turmă de turci.

− Asta e doua voastră problemă: nu vă puteti rezolva problemele singuri și veniti în turmă.

Turcii, cum au auzit, au scos cuțitele la el.

− Iar asta e a treia voastră problemă: întotdeauna veniți la un schimb de focuri cu cuțitele!

🙂

© Travelescu – informatiile sunt publice, dar nu pot fi copiate, aflându-se sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Pentru întrebuințarea articolelor, vă rog să mă contactați.

Ce-ai făcut mă, nene, mă?!

Într-una din zilele de colindat prin țară, am ajuns să vizitez Cetatea Devei – după renovare. Nu intru în amănunte istorice despre familia Corvinilor și Iancu de Hunedoara. Cert este faptul că acestă cetate este considerată una dintre cele mai importante fortificații medievale. În zonă au fost făcute descoperiri care atestă faptul că strămoșii noștri sălășluiau pe acele meleaguri încă de prin epoca bronzului.

Ca și prin alte locuri istorice din România, nu găsești „să dai cu tunul” un ghid care să îți povestească despre ce se întâmplă sau s-a întâmplat acolo. La Cetate ajungi fie pe jos, fie cu telecabina (care de fapt este un lift orizontal, pe șine). Ajuns la poalele cetății, mai poți urca pe jos printre ruinele ”recondiționate” unde nu se află nicio explicație pertinentă, în afară de câteva plăcuțe care te fac atent, ici-colo, că pășești într-o zonă cu vipere; dar te poți bucura de peisaj.

Jos, lângă telecabina, unde se formează cozi interminabile, găsești un magazin de suveniruri dacă vrei să ai o amintire – nu prea ai ce alege în afară de celebrii magneți și lingurițe cu coadă pe care este imprimantă cetatea.

Ce vroiam în schimb să împărtășesc cu voi este faptul că renovarea Cetății Devei a fost făcută de o echipă de oameni moderni și non-conformiști. Mă uit eu mai bine la un turn al cetății și observ cum ferestrele turnului medieval aveau termopane. Mare-i grădina Ta…..! Termopane la o cetate din secolul XIII nu mi-a fost dat să văd niciodată – o noutate revoluționară a arhitecturilor de sorginte latină sau maghiară, în acest caz. Pfff… M-am mai uitat la ferestruică și am făcut o poză că, poate, nu mă credeți sau nu am văzut eu bine.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce-o fi fost în mintea lor când au pus termopane la turn? Ce viziune medievală au avut. E drept, rama termopanelor era colorată maro, ca să imite lemnul :-). Probabil și-au imaginat oștenii lui Iancu de Hunedoara deschizând încet ferestrele și trăgând cu arcurile în dușmani, apoi închizându-le la loc ca să nu intre săgețile cotropitorilor. Termopanul, în acest caz, ar asigura o deschidere lină, fără scârțâituri, eventual oscilo-batantă. Sau, poate, au încercat să izoleze fonic strigătele de luptă? Sau le-a mai rămas material de la vreo vilă și au vrut să îl folosească? Cu aceste întrebări exitențiale și meditative, vă las pe voi să vă jucați!

Vă doresc  o zi glorioasă, modernă și plină de istorii fabuloase!

© Travelescu – informatiile sunt publice, dar nu pot fi copiate, aflându-se sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Pentru întrebuințarea articolelor, vă rog să mă contactați.

Copacul din fața balconului

baum-0084

Am avut la un moment dat un client care și-a procurat un sejur în Bulgaria, împreună cu familia. Totul ok, frumos și bine. Hotelul bun, cameră cu vedere la mare , etaj etc. Nu mai țin minte regimul de masă, dar nu este relevant. Am eliberat voucher-ul de cazare, familia s-a prezentat la hotel în ziua cu pricina. Primesc un telefon, din partea clientului, la o oră după ce se efectuase cazarea; omul foarte supărat. Dialogul a fost cam așa:

Eu: Bună ziua! totul este în regulă?

Client: Nu, nu este deloc în regulă!

Eu: Dar ce s-a întâmplat?

Client: Am un copac în fața balconului.

Eu: Vă rog să repetați.

Client: Am un copac în fața balconului de la cameră, ce nu ați înțeles?!

Eu: (am tăcut, neștiind cum să răspund „provocării”)

Client: Îmi obturează parțial vederea la mare! Am ieșit să beau o cafea și în loc de mare, văd copacul, chiar în fața măsuței.

Eu: nu puteți muta scaunul?

Client: Dar nu vreau! Nu pentru asta am plătit, ca să stau eu să mut scaune prin hotel.

Eu: Cu ce vă pot ajuta eu?

Client: Vorbiți cu cineva de la hotel să taie copacul sau măcar partea de sus.

Eu: Sper că glumiți.

Client: Nu glumesc deloc! Am plătit sejurul și vreau să văd marea complet, nu printre „frunze”!

Eu: Dar știți că nu pot face acest lucru. Nu se va apuca nimeni de tăiat copaci. Puteți însă solicita la recepție să vi se ofere o altă cameră cu vedere la mare, fără copaci în fața balconului și, în cazul în care cei de la hotel au disponibilitate, vă vor reloca.

Client: Dar nu vreau să mă mut în altă cameră. Am desfăcut deja bagajele și am folosit baia.

….

Nu vă posvestesc toată conversația, cert este că omul a rămas foarte mirat și supărat că nu am putut „aranja” cu cei de la hotel să taie copacul. Într-un final, situația s-a rezolvat, scăpând copacul de la tăiere, evident  🙂 și reparând „disconfortul” creat clientului .

Legătura cu agentul tău de turism

Să începem cu începutul:

agentul de turism

Agențiile de turism, atât cele din România, cât și cele din afară, se clasifică în două mari categorii:

  1. Agenții de turism touroperatoare, care pot concepe, dezvolta și vinde pachete turistice complete sau parțiale și, totodată, pot pune în vânzare pachetele turistice ale altor touroperatori.
  2. Agenții de turism revânzătoare care pot vinde doar pachetele unei agenții touroperatoare.

Indiferent spre care dintre cele două tipuri agenții turistice vă îndreptați, e bine să cunoașteți că o agenție de turism trebuie să dețină câteva documete care să ateste faptul că își face treaba bine și că voi, în calitate de clienți, sunteți feriți de fraude sau de neprofesionalism. Care sunt aceste documente obligatorii (pe care le puteți solicita atunci când intrați în contact cu o agenție de turism):

  • Licența de Turism – eliberată, până nu demult, de către Ministerul Turismului, iar acum de către Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) – a nu se confunda cu ANAT (Asociația Națională pentru Agențiile de Turism)
  • Brevetul de turism – pe care trebuie să îl dețină cel puțin un angajat al agenției sau certificatul unui curs de formare profesională de Manager în Turism
  • Polița de Insolvență – care ar trebui să garanteze clienților banii plătiți în cazul falimentului acelei agenții.
  • Eventuale alte cursuri de formare profesională: ghid turistic local, ghid turistic național, agent de turism etc.

Agentul de turism care se va ocupa de sejururile și circuitele voastre ar trebui să fie mai mult decât un simplu vânzător, un consultant care să vă sfătuiască asupra locațiilor, tarifelor, hotelurilor, punctelor de atracție turistică din zonă. Tot el va trebui să reprezinte un soi de broker în turism și să caute pachetul turistic la cel mai mic preț și în cele mai bune condiții. Trebuie să dea dovadă de răbdare și înțelegere și să vă explice tot ceea ce este de explicat astfel încât să plecați de-acolo cu inima împăcată că ați făcut cea mai bună alegere și nu un compromis. Agentul de turism trebuie să fie  artist în comunicare și să folosească intens ascultarea activă. Trebuie să vă devină prieten și sfătuitor, astfel încât să puteți avea încredere în el. Agentul de turism trebuie să accepte deciziile voastre, dar să vă atragă atenția dacă o opțiune nu este cea mai potrivită. Tot el trebuie să cunoască condiția și preferințele persoanelor care urmează să plece în sejur (familie cu copii, tineri, seniori, grupuri etc.), pentru a vă putea oferi un pachet turistic adaptat necesităților voastre. Pentru toate acestea, voi trebuie să fiți deschiși și să aveți încredere în el (cel puțin până la proba contrarie).

Am făcut un mini CV al agentului de turism. Aceste chestiuni nu se întâmplă decât rar (în special la agențiile mici) în piața turistică din România și nu numai. De ce? Pentru că agențiile mari de turism nu pot controla în totalitate, la nivel național, persoanele angajate. Un agent de turism al unei mari agenții naționale, plătit cu salariul minim pe economie și poate puțin peste, nu este motivat să facă toate lucrurile descrise de mai sus. Timpul este din nou un element cheie. Din propie experiență, ofertele pe care le veți primi de la un agent demotivat vor fi bulk, fără să țină cont de cine sunteți și de un eventual istoric al călătoriilor voastre. Nu vă oferă variante alternative în cazul în care un sejur nu se mai vinde și nu vă atrage atenția dacă ați făcut o alegere greșită în ceea ce privește hotelul, să spunem, pe care l-ați văzut în ipostaze minunate on-line. În plus este obligat să vă ofere doar pachetele agenției touroperatoare pentru care lucrează (așa cum dealtfel este normal); spre deosebire de acesta, agentul unei agenții de turism mică sau medie, are posibilitatea de a căuta aceeași ofertă la mai mulți touroperatori și de a juca rolul de broker în turism – lucru care mi se pare foarte important.

Desigur că și în cazul agențiilor mici puteți avea surprize neplăcute. Îmi aminesc că acum vreo 3 ani am intrat într-o agenție locală, pentru a întreba un amănunt. Domnișoara agent tocmai butona ceva SMS-uri sau facebook-uri și nu a ridicat privirea decât după ce am tușit de câteva ori provocator și tocmai mă pregăteam să vociferez 🙂 combinat cu o tuse isterică și tabacică. S-a uitat la mine, destul de deranjată de sunetele rinocerice pe care le scosesem și m-a întrebat dacă doresc ceva. Evident că doream ceva din moment ce mă aflam acolo, că doar nu intrasem să vizitez muzeul agenției de turism cu pricina. Fără „Bună Ziua” și cu un pertu agresiv mi s-a părut că mă aflam în fața unei  situați stânjenitoare și deloc profesionistă. Așadar, am făcut stânga împrejur mormăind și eu că am greșit intrarea – nu știu dacă m-a auzit pentru că ochii domnișoarei se rostogoleau nepăsători și zglobii pe smartfon; evident că nu am avut parte de o formă de salut. Aceste cazuri sunt însă rare, dar există. E bine să evitați un astfel de agent. La fel de bine, puteți întâlni agenți de turism dedicați muncii lor și în cadrul agențiilor mari de turism.

Cu un agent bun însă (o să vă dați seama că este bun după modul în care vă povestește și după pasiunea pe care o pune în ceea ce face), țineți legătura. Nu îl scăpați și el va avea grijă să vă „păstreze” drept clienți. Întrebați-l orice, oricât de multe. Cereți-i sfaturi și îndrumați-l pentru a vă oferi, în final, cea mai bună variantă. Personal, nu cred în „legăturile” electronice. Adică, mai pe șleau, nu îmi place să plătesc prin card sau prin bancă o excursie unei companii unde nu cunosc pe nimeni. Prefer apropierea și discuția tete a tete pentru că limbajul non-verbal al interlocuitorului face cât o mie de cuvinte, iar acesta nu este singurul motiv. Deci, vă îndemn să faceți doi pași până la agenția din colț (sau din centru dacă aveți mașină) în loc să faceți o rezervare „rece” pe nu știu ce site. E mai sigur, mai aplicat și va merita efortul.

Concluzie: pentru cei pasionați de călătorie, un agent bun este ca un medic bun – dacă îmi permiteți comparația și, la fel cum ați proceda în privința încrederii și comunicării deschise cu medicul vostru, așa ar trebui să mețineți relația și cu agentul vostru de turism. Știu că există și doctor „google”, dar acesta are mult prea multe variante din care tot voi va trebui să o alegeți pe cea optimă; în plus, nu poate lua pulsul, nu poate face analize și nu poate oferi un diagnostic imediat, complet și serios.

Închei într-o notă amuzantă:

„Am auzit că anul acesta nu mai plecați în Tenerife.”. „N-ai auzit bine. Anul trecut n-am mai plecat în Tenerife. Anul acesta nu mai plecăm în Argentina”. 🙂

Vă doresc succes în achizițiile turistice viitoare!

© Travelescu – informatiile sunt publice, dar nu pot fi copiate, aflându-se sub incidența Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Pentru întrebuințarea articolelor, vă rog să mă contactați.